ARAD. Discuţiile dintre sindicate şi noul ministru, Anca Boagiu, lasă se se înţeleagă că nu se mai fac disponibilizări.
HAŢEG - Un număr de 58 de salariaţi ai Primăriei oraşului Haţeg ar trebui „puşi pe liber” în urma ordonanţei 63/2010, prin care se fac reducerile de personal din administraţia publică locală.
ARAD - Surse din sectorul feroviar susţin că peste 10.000 de ceferişti vor fi daţi afară în septembrie.
ARAD - 181 de persoane angajate la stat ar urma să rămână fără serviciu în luna septembrie, potrivit AJOFM.
ARAD - Prefectul Călin Bibarţ va transmite spre avizare organigramele din unităţile administrativ teritoriale din judeţul nostru, primarii întârziaţi riscând să nu mai primească bani de la bugetul de stat.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Iranul a transmis un răspuns la planul în 15 puncte propus de Statele Unite pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a relatat joi agenţia oficială iraniană Tasnim, citând o sursă familiarizată cu subiectul, căreia i s-a păstrat anonimatul - potrivit dpa.
ARADON Sport local
Gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti este aproape de a prinde, în premieră, un loc în TOP4.
Local
Șase elevi au văzut din interior cum funcționează Consiliul Județean Arad.