Premierul slovac Robert Fico l-a comparat vineri pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, cu un cerşetor care „merge prin Europa şi cere pomană”, afirmând că s-a săturat de el, mai ales că Slovacia este afectată de decizia Ucrainei de a opri tranzitul gazului rusesc către Europa, relatează agenţia EFE.
Imaginea controversată a unor bărbaţi din consiliul de administraţie al Universităţii Leiden care fumează trabucuri a fost mult timp subiect de discuţie. Lucrarea de artă de pe peretele unei săli de şedinţe a universităţii a fost un subiect de discuţie timp de ani de zile, unii studenţi susţinând că aceasta susţinea atât patriarhatul, cât şi actul de a fuma.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA se bucură de mesajul transmis de suporteri și îi așteaptă în număr cât mai mare la jocul cu Petrolul Ploiești.
Local
Poliția Română anunță percheziţii în patru judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste şi legionare.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a acordat înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa unei personalități deosebite, cu o carieră științifică prodigioasă desfășurată în Franța și România.
Local
Turiștii care ajung la Peștera Liliecilor din stațiunea Moneasa se pot bucura de o nouă atracție. La intrarea în peșteră a fost amenajată o platformă de belvedere, de unde vizitatorii pot admira stațiunea de la înălțime.
Local
Un film despre responsabilitate, dreptate și pericolele dictaturilor, vineri seara, de la ora 19.00.
Local
17 unități de învățământ din județul Arad figurează pe lista cererilor de finanțare admise în cadrul programului PRIMII – Program pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție.
Local
Dacă în ultimii cinci ani media unui împrumut a fost de 2.500 de lei, în prezent este de 7.000 de lei, bani care trebuie restituiți în 12 rate lunare.
1