Deputatul AUR Mihail Neamțu, actual președinte al Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților, a distribuit pe rețelele sociale o fotografie trucată într-un stil batjocoritor cu noua ministră de Externe, Oana Țoiu. Președintele USR, Dominic Fritz, reacționează dur și cere demiterea lui Neamțu din funcția de conducere pe care o ocupă în Parlament, acuzându-l de comportament „josnic” și „incompatibil cu valorile democratice”.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a fost ales președinte al USR încă din primul tur al alegerilor interne, după ce tot acesta a ocupat interimar postul după demisia Elenei Lasconi. Fritz spune că va rămâne primar și, drept urmare, că „poate că vine timpul ca România să fie condusă nu doar din București”.
Local
La inițiativa Consiliului Județean Arad, o delegație din județul nostru a efectuat o vizită oficială în Verona.
Local
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
Local
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Local
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
România
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.
Local
Vânători din țară și din străinătate s-au întâlnit duminică, la Lipova Băi, la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Vânătorilor. Concursurile de ceaune și de câini de vânătoare, evaluarea trofeelor și muzica populară au făcut parte din programul zilei.
Advertorial
Cumpărarea bradului artificial înainte de aglomerația sezonului îți oferă acces la mai multe modele, dimensiuni și niveluri de preț. În noiembrie și decembrie, cele mai căutate produse se vând rapid, iar alegerea ajunge să fie dictată de stocul disponibil ramas. O comandă plasată din timp îți permite să pregătești decorul fără grabă.