ARAD. În contextul efectului major al crizei economice care se face resimţit din plin şi la nivelul activităţii unităţilor de asistenţă socială, spitalelor, centrelor şcolare, Direcţia Generală a Finanţelor publice a judeţului Arad a atribuit cu titlu gratuit acestor entităţi aflate în subordinea Consiliului Judeţean Arad produse alimentare confiscate, aflate în proprietatea privată a statului.
ARAD - Compania de Apă a primit, cu titlul de donaţie, de la proprietari, o mulţime de branşamente şi racorduri, în ultima perioadă. Consilierii judeţeni vor fi chemaţi, la sfârşitul acestei luni, pentru a aproba „majorarea patrimoniului public de interes judeţean dat în concesiune la S.C. Compaania de Apă Arad S.A., cu valoarea branşamentelor de apă şi racorduri la canalizare, puse în funcţiune în 2008 şi 2009, donate de utilizatori”.