BUCUREŞTI. La iniţiativa Comisiei Centrale de Arbitri a fost demarat un nou program: Tinere talente, în care centralii sub 25 ani, consideraţi de mare perspectivă să intre la monitorizare, pentru promovarea în Liga III, la excepţional. Arbitrajul arădean va fi reprezentat la prima etapă a programului – de astăzi şi până joi, la Mogoşoaia – de Dorinel Herţeg.
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
3