DOROBANŢI. La startul ediţiei cu numărul 16 a Cupei Dragonul la karate s-au aliniat un numar de 169 sportivi din 13 cluburi: Palatul Copiilor Reşiţa, Sportstar Anina, CFR Simeria, Dacicus Orăştie, Tripa Salonta, Haru Timişoara, Bushido Vladimirescu, Cobra Arad, Banzai Arad, Washinoma Arad, Kime Karate Club Arad, Victoria Nădlac şi clubul organizator, Dragonul Arad.
Recent, la Grădina Termală din Dorobanţi a avut loc Cupa Dragonul la karate, ediţia 14, desfăşurată, în premieră, în aer liber.
Recent, în „Polivalenta” arădeană a avut loc ediţia 2015 a competiţiei de karate Cupa Cupelor. Clubul Sportiv Dragonul UVVG Arad, a aliniat la start 14 sportivi, care la sfârşitul întrecerii a urcat pe a treia treaptă a podiumului de premiere.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
1
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
1
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.