Vineri, pe catargul din faţa Palatului Administrativ, a fost înălţat noul drapel, în locul celui care a fost coborât joi seara.
ARAD. Miercuri seara, ca primă manifestare dedicată „Zilei Drapelului”, pe platoul din faţa Palatului Administrativ s-au reunit reprezentanţi ai administraţiei, bisericii şi armatei, pentru a asista la coborârea de pe catarg a drapelului naţional. Totodată, drapelul care urmează să fie arborat joi a fost transportat la catedrala „Sfânta Treime”.
ARAD. Pentru că ziua de 26 iunie 2013 a fost declarată prin Hotărâre de Guvern zi de doliu naţional în memoria persoanelor decedate în tragicul accident de circulaţie din Muntenegru, ceremonialul organizat cu ocazia „Zilei drapelului naţional” va fi adaptat în mod corespunzător, transmite Instituţia Prefectului.
ARAD. Manifestările vor debuta marţi, 25 iunie, la ora 19.00, în faţa Primăriei, prin coborârea drapelului naţional şi introducerea drapelului nou ce urmează a fi înălţat, în incinta catedralei „Sfânta Treime”.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2