Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (V.I.F.) trage un semnal de alarmă asupra existenţei unui tip de testare medico-legală abuzivă şi traumatizantă la care pot fi supuse tinerele din România: examenul de testare a virginităţii. Printr-o paralelă efectuată între examenul maturităţii (examenul de BAC) şi examenul de verificare a virginităţii care încă se mai practică în unităţile de medicină legală din ţară, se lansează #DeNetestat, o campanie care îşi propune să elimine legislativ aceste teste, considerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) o încălcare a drepturilor umane.
Noul guvern taliban de la Kabul le va interzice femeilor afgane să mai practice sportul, potrivit unui oficial al grupului islamist. Interdicţia se aplică inclusiv echipei naţionale de cricket. La momentul preluării puterii, talibanii au afirmat că „drepturile femeilor vor fi respectate în cadrul legii Sharia”.
România
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
Local
O companie din Horia și-a achiziționat un „monstru” - Nexat, cel mai puternic utilaj agricol din lume.
1
Local
Sâmbătă, 4 septembrie, Înaltpreasfințitul Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, a oficiat slujba Utreniei Învierii la Penitenciarul Arad.
UT Arad
Tânărul jucător arădean este sfătuit să meargă la o facultate din București. Va mai juca la UTA?
1
România
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin Sfânta Euharistie, fiind izvor de pace sfântă, de bucurie negrăită şi preaslăvită.
Mapamond
Cancelarul Scholz avertizează că democraţia este ameninţată, după atacul asupra eurodeputatului Ecke
Cancelarul german Olaf Scholz a avertizat sâmbătă că democraţia este ameninţată de gesturi cum a fost atacul asupra eurodeputatului Matthias Ecke, agresat vineri seara la Dresda de necunoscuţi, relatează AFP.
4
România
Un bărbat de 34 de ani a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea la 5 ani de închisoare după ce pur și simplu și-a maltratat copilul de doar 7 ani, pe care l-a obligat să-l ajute la tăiat de lemne în pădure.
Local
Rezultatele extragerilor loto duble din data de 04-05-2024 sunt următoarele: