Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat din Bucureşti, dat în urmărire generală pentru trafic de droguri, care a încercat să treacă ilegal frontiera folosindu-se de documente false.
Bărbatul arestat pentru că a vrut să fure un BMW de la balastiera Micălaca, condamnat într-un dosar de trafic de droguri.
„Împăratul” a vrut să fie puţin mai liber la închisoare, însă nu a avut sorţi de izbândă.
ARAD. Tânărul în vârstă de 26 de ani care ar fi introdus în ţară, via Ungaria, 7 kilograme de pentedrona a cerut Tribunalului Arad să i se înlocuiască măsura arestului preventiv.
ARAD. Un tânăr în vârstă de 26 de ani a ajuns pe mâna poliţiştilor Serviciului de Combatere de Criminalităţii Organizate Arad şi a procurorilor DIICOT Arad după ce, în repetate rânduri, ar fi vândut cannabis pe raza municipiului Arad şi comunei Vladimirescu.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis „curajoșilor” din PNL și USR că PSD nu se teme de votul cetățenilor.
România
Nu vom accepta să-l susținem necondiționat ca premier pe Sorin Grindeanu, nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre, iar asta deranjează, a declarat, vineri seară, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
România
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la blocajul politic, după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar PSD, însă ulterior și-a schimbat poziția.
Local
Gabriel Șopandă, ambasadorul României în Ungaria, s-a aflat într-o vizită oficială în județul nostru.
Local
Locuitorii satului persecutat de familia Colțeu au organizat o sărbătoare în cinstea sentinței care a readus Nadășul în proprietatea locuitorilor de acolo și a statului.
Local
Parlamentul European face un pas decisiv pentru mobilitatea militară europeană.
România
Consiliul Uniunii Europene a confirmat oficial decizia Comisiei Europene din iunie de a plasa Bulgaria sub procedura de deficit excesiv (EDP), cerând țării să ia măsurile fiscale corective pentru a ține sub control cheltuielile public în creștere, informează Novinite.
Local
Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a trecut la cele veșnice la vârsta de 54 de ani, după o lungă și grea suferință, în ziua de vineri, 26 iunie 2026.