ARAD. Drumarii au avut mult de lucru în noaptea de miercuri spre joi. Chiar dacă în jurul orei 21 toate drumurile erau deschise, iar autorităţile judeţene s-au liniştit puţin, noaptea nu a fost un sfetnic bun. Mai multe drumuri au căzut, din nou, victime în calea vântului şi zăpezii.
ARAD. Codul galben de viscol a provocat mari probleme în traficul de pe drumurile judeţene, multe dintre acestea fiind înghiţite de omăt.
ARAD. Prefectura a ridicat interdicţia autovehiculelor grele de a intra în ţară şi de a circula pe drumurile naţionale.
ARAD. Drumurile naţionale care tranzitează judeţul nostru sunt închise traficului greu, fără nicio informare prealabilă.
ARAD. Vicele Cristian Drăgan susţine că se încearcă să se intervină cu material antiderapant pe toate drumurile până la sosirea gerului.
Local
Au fost ridicate 5 motofierăstraie, 8 aparate de ras, o trusă cu bormașină și două truse cu bormașină, acumulator, încărcător, dispozitiv de încărcare și ruletă.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea şi-a început sâmbătă traseul pe Champs-Elysées, în ovaţiile unei imense mulţimi de credincioşi, urmând să ajungă în Place de la Concorde, unde va avea loc o liturghie grandioasă, transmite AFP.
România
Votul de învestitură pentru Guvernul Mureșan va fi dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului - au decis sâmbătă Birourile permanente reunite.
Local
Ambasadorul Republicii Polone în România a efectuat o vizită oficială la Consiliul Județean Arad.
Local
Unele se află în aşteptarea preotului paroh de trei-patru ani. Cea mai recentă vacantare datează din 24 septembrie.
2
Local
ARAD. Consiliul Județean Timiș a solicitat Consiliului Județean Arad presemnalizarea unor restricții de circulație care vor fi impuse pe DJ 682, de la limita de județ a Aradului și până în Făget.
Local
Plopii şi salcâmii s-au prins în proporţie de 99%. Municipalitatea intenţionează să mai planteze arţari şi arbori de mătase.
Local
ARAD. Polițiștii Secției 1 Vlaicu au depistat în Piața Fortuna, în ziua de 25 septembrie 2026, un arădean de 25 de ani, în timp ce oferea spre vânzare, din portbagajul mașinii sale, țigări susceptibile a proveni din contrabandă.
2
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că se continuă lucrările de reparații pe autostradă, între Arad și Pecica, acolo unde a fost instituită o restricție de trafic.