Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatei.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese.
ARAD. O elevă în vârstă de 14 ani a murit la spital, după ce a fost dusă la Urgenţe de părinţi. Potrivit Mediafax, medicii arădeni au afirmat că, eleva a fost dusă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Arad, miercuri, şi că, aparent a fost vorba despre un virus gripal care a cauzat şi o stare septică gravă. Conform aceleiaşi surse, DSP Arad a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele decesului fetei.
ARAD. Mişcare surprinzătoare, ieri, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad. Avocatul Codrin Mihai Cârdu-Ghiţă din Bucureşti – cel care a reprezentat-o în instanţă atât pe Gabriela Ţârle, cât şi instituţia condusă de aceasta – a informat DSP asupra faptului că, începând cu data de... ieri, 13 februarie 2013, „contractul încheiat cu DSP nu mai are valabilitate”.
ARAD. Pentru ca perioada de aşteptare a rezultatelor controlului efectuat de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii la DSP Arad să nu fie prea plictisitoare, vă propunem un nou subiect „marca Gabriela Ţârle”.
Local
CURTICI. Tinerii elevi liberali au fost o zi în „umbra” primarului Bogdan Ban de la Curtici.
ARADON Sport local
ARAD. Sâmbătă şi duminică, de la ora 10, în Sala Sporturilor din oraşul nostru are loc etapa cu numărul 2 din cadrul Campionatului Naţional de Baschet în Fotoliu Rulant.
Local
Sute de polițiști arădeni au luat parte, miercuri, la ceremonia dedicată Zilei Poliției Române.
Local
Un bărbat de 46 de ani, din Arad, a fost arestat preventiv după ce a condus băut, fără pemris și a accidentat un pieton, pe strada
Local
175 de arădeni au avut nevoie de implantarea unor stimulatoare cardiace, în anul 2025 și primele luni ale acestui an.
România
România se numără printre țările care au făcut progrese semnificative în implementarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în 2025, deși, pe total, persistă numeroase provocări importante, potrivit raportului de activitate anual al Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, dat publicității miercuri, la Strasbourg.