232 absolvenţi, din şapte clase de liceu zi şi o clasă de seral, rută progresivă, la Colegiul Economic.
ARAD. Echipajul S. Tempestini - D. Pulpea, pe un Ford Fiesta R5, a câştigat ambele probe ale Raliului Aradului, atât etapa a doua a Campionatului Naţional de raliuri, cât şi runda din Trofeul Europei.
ARAD. Juniorii mari ai UTA-ei au bifat un nou succes în CN de fotbal al juniorilor republicani. Arădenii au trecut la limită, scor 1-0 (gol Man), de CFR Simeria. În meciul juniorilor mici, victoria a revenit oaspeţilor, cu acelaşi rezultat.
ARAD. Gruparea de baschet feminin LPS Univ. Goldiș ICIM Arad a ajuns la cinci înfrângeri, din 7 partide, în Campionatul Național Under 16, după 68-72 cu KSE Tg. Secuiesc și 41-75 cu CSȘ Sfântu Gheorghe, ambele dispute având loc în deplasare.
ORADEA. Poloiștii arădeni au cedat dubla susținută, sâmbătă, în bazinul echipei Crișul Oradea, penultima clasată în ierarhia Superligii Naționale, scoruri 12-11 și 14-12.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.