aradon.ro Web analytics


Mereu auzim în jurul nostru că cineva se plânge de dureri de spate. Cauzele pot fi de la răceli banale, poziţii incorecte în timpul lucrului, încălţămintea nepotrivită, surplusul de greutate, deficienţe ale coloanei vertebrale sau ale membrelor inferioare, până la afecţiuni mult mai grave. Trebuiesc luate măsuri imediat ce apare durerea la nivelul coloanei vertebrale pentru a se determina de către medicul specialist cauza suferinţei. Tot el va stabili tratamentul corect în funcţie de diagnostic şi va recomanda efectuarea de exerciţii fizice de recuperare.
Cel mai adesea, durerea de cap apare pe fondul puseelor de hipertensiune, a dezechilibrelor hormonale, dar şi a apneei.
Stiai ca una din 10 femei cu varsta cuprinsa intre 20 si 40 de ani sufera de endometrioza? Ce este endometrioza si care sunt simptomele ...
7 din 10 persoane s-au confruntat, la un moment dat, cu dureri de spate. Acestea resprezinta o afectiune atat de frecventa, incat nu se poate sa nu te intrebi care sunt cauzele.

Local

GALERIE FOTO| Peste 300 de exponate spun povestea vinului, la Pâncota
Peste 300 de obiecte care spun povestea cultivării viței de vie și a producerii vinului sunt reunite într-un muzeu inedit, înființat la Pâncota de preotul pensionar Petru Dărău. Colecția, adunată de-a lungul mai multor decenii, poate fi admirată într-o clădire cu o istorie strâns legată de tradiția viticolă a zonei.

Local

POLITIC. Falcă: „Vrem o Europă cu distanțe reduse”
Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile.

ARADON Sport local

Trei medalii de bronz pe salteaua de greco-romane
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.

România

Eurostat: România a avut și anul trecut cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Local

Invitație la Gala AR ARAD RENSHI
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.

Local

Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat conducerea instituției după ce prefectul și-a anunțat demisia
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu. 1

UT Arad

FC Argeș și UTA, „cimitirul” jucătorilor indisponibili

Local

Porți Deschise la Tribunalul Arad
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.

ARADON Sport local

AMEFA, baraj pentru calificarea în elită

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.