Cei cinci jucători de la UTA nu concep să rateze obiectivul pentru care au fost aduși să pună umărul.
ZĂBRANI. Înlocuit de Mihai Petcuţ pe banca liderului Ligii IV, Progresul Pecica, la sfârşitul lunii august, după două eşecuri consecutive ale pecicanilor (în Cupă, cu Victoria Felnac şi în campionat, cu Voinţa Mailat), Dinu Maghici are şansa de a se răzbuna.
Șiria. La moderna bază sportivă gândită de primarul Șiriei, Valentin Bot, azi, a avut loc meciul de verificare dintre UTA și ACS „Poli” Timișoara. A fost un meci cu două reprize distincte, prima apartițând arădenilor, cea de-a doua elevilor antrenați de Dan Alexa.
Piț pare că nu va mai ajunge în tricoul alb-roșu, iar celelalte transferuri sunt gândite de două ori până să se oficializeze.
Primarul Gheorghe Feieș spune că va oferi toate condițiile echipei dacă poate promova, dar obiectivul nu-i liga a II-a.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
1
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
1
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
1
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.
Local
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere.
Local
Pentru Bianca-Georgiana Tucan, drumul început dintr-o experiență dificilă din copilărie a devenit unul al învățării și al responsabilității.
Local
ARAD. Vineri, jandarmii arădeni au fost gazdele elevilor de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, în cadrul programului național „Școala altfel”.