ARAD. FR de Tenis de Masă a anunțat, ieri, componența Superligii feminine, alături de CS Municipal Arad (bronz în ediția precedentă) mai participând echipe din: Bistrița, Dumbrăvița (jud. Timiș), Constanța, Slatina, Rm. Sărat, Iași și Galați.
CLUJ. Gheorghe Feieş-primarul-preşedinte al celor de la Naţional Sebiş nu glumea când afirma că echipa de la poalele Munţilor Codru Moma are cel mai valoros lot din istorie şi, în consecinţă, trage la promovare.
ARAD. După Laura Broomfield, Destiny Williams şi Monica Engelman, o altă jucătoare de peste Ocean şi-a dat acordul de a evolua în viitorul sezon sub culorile galben-albastre ale Univ Goldiş ICIM Arad.
BEKESCSABA. Recent, în Ungaria, a avut loc o nouă etapă a Campionatului Hipic pentru copii Bekes-Arad. Deşi de această dată doar trei copii au reprezentat echipa Pony Club Arad (Paliciuc Daria, Takacs Sandra şi Sara Gheorghe) rezultatele au fost la fel de bune:
ARAD. Comitetul Executiv al AJF Arad a votat, în unanimitate, primirea echipei Lunca Teuz Sînpaul în actuala ediţie a campionatului Ligii 4, în locul grupării din Tisa Nouă care a decis să se retragă chiar cu trei zile înaintea startului de sezon.
România
Activitatea de transport feroviar trece la ora oficială de vară, începând cu data de 29 martie 2026, ora 03:00 devenind ora 04:00, informează marți CFR Călători.
Local
ARAD. Vineri, 27 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Arad au desfășurat o activitate cu caracter preventiv-educativ la Grădinița “Bambi” Arad, în contextul Zilei Poliției Române și al Planului național de măsuri „Siguranță rutieră pentru pietoni și bicicliști”.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a amenințat sâmbătă cu o ripostă dură împotriva țărilor vecine din Golful Persic în cazul în care infrastructura sau centrele economice iraniene vor fi atacate, transmite Reuters.
2
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.