De ziua lui de nume Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru combaterea Covid-19 în România. Înaltul pontif a trimis mai multe materiale medicale spitalului din Suceava, cel mai mare focar de infecţie cu noul coronavirus din România. Alte materiale sanitare au fost trimise în aceeaşi zi de Sfântul Părinte în Italia şi Spania.
România
Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă.
1
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.