Directorul economic al Primăriei Municipiului Arad, Petru Tămaș, și-a dat demisia. Știrea a fost confirmată de către Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al instituției.
232 absolvenţi, din şapte clase de liceu zi şi o clasă de seral, rută progresivă, la Colegiul Economic.
Întâlnire transnaţională de proiect a profesorilor din Colegiul Economic, la Carsamba.
Sărbătoriţi, la sfîrşitul săptămânii trecute, la Colegiul Economic în cadrul „Zilelor Școlii, ediția a X-a.
ARAD. Anul acesta se împlinesc 130 de ani de învățământ economic arădean. Această aniversare este sărbătorită de Colegiul Economic Arad, în cadrul ediţiei a X-a a „Zilelor Școlii” (7 - 8 mai).
Local
Pompierii arădeni intervin, duminică după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului, aflată în apropierea CET.
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.