14 firme de exerciţiu, din 7 clase, au fost prezentate azi la Colegiul Economic Arad.
Ești elev al Colegiului Economic?! Acum e momentul să faci un cadou celui mai bun profesor din școală. Propune-l și apoi votează-l și va intra cu siguranță în competiția finală de pe municipiu. De premii ne ocupăm noi. Până vineri la amiază puteți face nominalizările și apoi se trece la vot. Cel mai bun, cel mai apreciat să câștige!
Creşterea economică în 2012 a fost mult peste nivelul anticipat, conform datelor oferite de INS.
ARAD. La Liceul Tehnologic „Oltchim” din Rm. Vâlcea s-a desfăşurat, recent, Concursul Naţional de Matematică „Tehnici matematice”, ediţia a X-a. Competiţia a avut drept organizatori principali Ministerul Educaţiei Naţionale, Institutul Naţional de Matematică „Stoilow”, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea şi Liceul Tehnologic „Oltchim”.
Colegiul Economic este campioana Aradului la baschet feminin, impunându-se în cadrul Olimpidei Naţionale a Sportului Şcolar, ciclul liceal. Emilia Răchită a fost desemnată MVP-ul competiţiei, ea fiind şi cea mai bună marcatoare.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2