Ziua Porților Deschise la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „V. Goldiş”.
„Porţi deschise” la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”.
Polițiștii specializați în Investigarea Fraudelor au depistat aproape 120 de infracţiuni economice, în ultima săptămână. 91 de persoane sunt suspectate de comiterea acestor fapte.
O nouă promoție de economiști a absolvit cursurile Facultății de Științe Economice a UVVG.
Zece licee arădene, la evenimentul în organizat de Facultatea de Științe Economice a UVVG.
Local
Europarlamentarul arădean spune că, odată cu reducerea distanțelor, cresc oportunitățile.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.