ARAD. Cele mai bune firme din Arad au fost premiate în cadrul Topului pentru anul 2010.
ARAD - Prefectul susţine că numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a scăzut cu peste 50% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Numarul americanilor care au apelat la ajutoarele de stat pentru alimente a atins un maxim record de 45.8 de milioane in luna mai, ceea ce reprezinta o crestere cu 12% a populatiei sarace fata de perioada similara a anului trecut.
ARAD. Secretarul general al PDL Arad, Adrian Ţolea, consideră că „nota bună” dată României de către misiunea FMI, CE şi Băncii Mondiale demonstrează că ţara noastră se află pe un drum bun. Respectarea angajamentelor, cu excepţia arieratelor, creşterea economică pentru al treilea trimestru consecutiv, sunt premise pentru o dezvoltare sustenabilă.
Declaratiile reprezentantilor Fondului Monetar International in privinta indeplinirii tintelor economice ale Romaniei au determinat aprecierea leului in raport cu principalele monede internationale.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Mapamond
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters.
2
Local
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor.
1