Astăzi şi mâine, la Arad are loc cea mai mare competiţie juvenilă de fotbal din România, Cupa „Cotta”, rezervată jucători născuţi în anii: 2005; 2006; 2007; 2008. Paricipă 29 de echipe, de la 15 cluburi din 11 localităţi. În plus, sunt initaţi şi din Serbia, ceea ce dă o notă internaţională acestui turneu.
Structurată pe două categorii, „Memorialul Mihai Botez” şi Euroliga, a 5-a ediţie a Zilei Judoului Arădean a adunat la start 421 sportivi de la 41 cluburi din România, Ungaria, Serbia, Croația și Slovenia. Cu judoka din Arad, Timiș, Caraș Severin, Vaslui, Bihor, Bistrița și Hunedoara, România și-a adjudecat prima rundă a Euroligii. Următoarele trei vor avea loc la Szeged (Ungaria), Subotica (Serbia) și Osjek (Croația).
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2