ARAD - 20 de mii de euro ar dori să scoată UTA din transferul lui Edson Sousa da Silva. Cei 50.000 de euro gândiţi de conducători - în urmă cu câteva luni - sunt o utopie, aşa că, acum, se mizează doar pe 20.000.
ARAD - Dejan Pecarov a fost omul meciului în „amicalul” de ieri, cu Millenium Giarmata, scor 4-1 (2-0).
ARAD - Chiar dacă se aşteaptă o clarificare în privinţa unor jucători, Popa nu vrea să renunţe la nimeni.
Președintele PNL, prim-ministrul Ilie Bolojan, i-a transmis miercuri președintelui Nicușor Dan faptul că își asumă în continuare mandatul de premier.
În timpul unei vizite de Crăciun în satul lor din Ungaria, un frate și o soră se confruntă cu schimbarea şi nostalgia.
Locul de deputat vacantat după plecarea dintre noi a lui Dan Artimon a fost ocupat de Ciprian Vărșan.
Un bărbat din Lipova și-a bătut fiica după ce fata de 15 ani „ar fi purtat o discuție cu un băiat, iar în cadrul acelei conversații ar fi râs la o glumă a acestuia”.
Șase proiecte educaționale, însumând 250.000 de lei, vor fi finanțate prin Fundația Comunitară Timișoara.