ARAD. Elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din Arad au primit miercuri vizita a doi mesageri din partea primului centru comercial deschis în Arad: Atrium Mall.
ARAD. Proiecte pentru sute de copii din Arad, care au ca ţintă evitarea abandonului şcolar dar şi facilitarea accesului la educaţie pentru elevii care locuiesc în zone limitrofe ale municipiului, izolate din punct de vedere al transportului public.
ARAD. Peste 30 de profesori au intrat pe lista de experţi în educaţie. Lista finală este afişată pe edu.ro şi numără exact 35 de profesori arădeni.
ARAD. Au fost invitați toți 10 și au răspuns 2. Întâlnirea dintre Colegiul Județean al Liderilor Sindicatului Democratic din Învățământ și reprezentanții arădenilor în Parlament nu a stârnit prea mult interes din partea clasei politice, deși la nivel declarativ întreaga clasa politică își manifestă interesul pentru starea învățământului românesc.
ARAD. Deputatul arădean, Dorel Căprar face o trecere în revistă a categoriilor bugetare care vor beneficia de majorări salariale în anul viitor.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
1
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4