Reprezentanţii Asociaţiei Educatio şi ai Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad au finalizat proiectul Experiment Social, proiect care şi-a propus să introducă 19 tineri proveniţi din alte ţări în mediul arădean, voluntarii ajutând la treaba celor de la asistenţă comunitară.
Asociația EDUCATIO continuă seria acţiunilor din cadrul proiectului “Spotlights on Youth” finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune-Serviciul European de Voluntariat.
ARAD. Asociația EDUCATIO derulează, începând cu luna mai, proiectul “Spotlights on Youth”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acțiune-Serviciul European de Voluntariat.
ARAD. Două proiecte ale Asociației „Educatio” au primit aprobarea pentru a începe derularea în următoarea perioadă.
ARAD - Astazi de la ora 17.00 iubitorii de carte si nu numai sunt asteptati in cladirea Consiliului Judetean Arad, pentru a asista la lansarea celei mai noi carti a asociatiei Educatio.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
3