Concurs de proiecte pe teme inter şi/sau transdisciplinare în cadrul „Festivalului Științei”
ARAD. Asociația Outdoor Life, în parteneriat cu Centrul Județean de Voluntariat și Primăria Municipiului derulează în perioada 14-18 aprilie proiectul "Educaţia Outdoor – Educaţie pentru minte, mâini şi suflet". În acest demers sunt implicați 200 elevi și trei profesori. Proiectul se va desfăşura sub forma unor programe educaţionale outdoor, de o zi, respectiv două, la Pădurea Ceala.
ARAD. Elevii din ciclul primar de la Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad vor desfăşura în perioada 7-11 aprilie acţiuni în cadrul proiectului intitulat „Lumea minunată a teatrului”, proiect care se realizează cu sprijinul Primăriei Arad și al Centrului Judeţean de Voluntariat Arad.
ARAD. Mereu alături de învățământul arădean. E vorba de Galleria Mall din cartierul „Aurel Vlaicu” care găzduiește, pentru prima dată anul acesta „Târgul educațional” organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și Asociația Educațio.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
1
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.