ARAD. Au început să curgă sesizările la Biroul Electoral Judeţean. Dacă prima parte a campaniei pentru alegerile Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost una extrem de liniştită, se pare că finalul va fi unul cu lupte duse la cuţite.
ARAD. Preşedintele Tribunalului Arad va trage la sorţi judecătorii care vor face parte din Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 2 Arad, ce se va constitui cu ocazia organizării alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senatului.
ARAD. Cele mai multe sesizări ale arădenilor în ziua votului au fost cele legate de mesaje primite pe telefonul mobil care conțineau mesaje fie dinspre cei care îl susțineau pe președintele suspendat, Traian Băsescu, fie de cealaltă parte sau cele care circulau pe rețelele de socializare.
A fost tras la sorţi preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie a judeţului Arad. Tragerea la sorţi s-a efectuat duminică seara la Tribunalul Arad, în Sala Festivă la ora 19,00.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Arad au fost sesizaţi despre faptul că în zona a două secţii de votare din cartierul Grădişte din municipiu se afla amplasat un afiş electoral.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita „lanternei roșii” în ultima etapă, intrarea fiind liberă la meciul de azi.
România
Peste 1.300 de primării din țară vor fi, marți, în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, salariații din administrația locală fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan.
România
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.
Mapamond
Câteva cești de cafea sau de ceai băute în fiecare zi ar putea ajuta într-o oarecare măsură la conservarea puterii creierului și la prevenirea demenței, au raportat luni oamenii de știință din Statele Unite, informează Reuters.
1
România
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
ARADON opinii
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Local
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
1