Pledoarie pentru ecologie și științe la Şcoala Gimnazială Nr. 5 din Arad
ARAD. Bătălia pentru un loc în clasa pregătitoare s-a dat în municipiu, acolo unde au rămas foarte puţine locuri libere pentru următoarea etapă a înscrierilor.
BUCUREȘTI. În Capitală va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente dedicate învățământului privat, alternativ și multicultural bucureștean, „BUCHAREST SCHOOL Fest”, care se va desfășura între 21 și 23 martie, la Băneasa Shopping City, Galeria Comercială Feeria. Eveniment susținut de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
ARAD. David Bălăceanu (Liceul Baptist „Alexa Popovici”) și Anna Mihăilescu (Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”) s-au calificat la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la șah, pentru elevii de gimnaziu.
Luni au fost date publicității procentele de promovabilitate pentru examenul de simulare al bacalaureatului.
Mapamond
NASA a anunţat că intenţionează să lanseze la 6 martie misiunea Artemis 2, în cadrul căreia astronauţii vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, transmite AFP.
Local
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos.
România
Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, potrivit Agerpres.
Local
Tânăra este din Dezna, iar în urma deciziei de a conduce deși nu avea permis s-a ales cu dosar penal.
Local
Deși avea ordin de protecție și nu se putea apropia de fosta soție, un bărbat din Mișca a decis să încalce această restricție și a fost arestat.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aşa-numitele "taxe reciproce" pe care le-a decretat din 2025 sunt ilegale, transmite AFP.
Mapamond
Pakistanul a afirmat într-un comunicat datat 21 februarie, dar publicat abia duminică la primele ore, că a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective din Afganistan, informează Reuters.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat un control la o societate comercială din Pâncota, descoperit sute de articole contrafăcute.
România
Vremea se va încălzi în toate regiunile pe parcursul săptămânii viitoare, iar temperaturile diurne vor urca în anumite zone până la 14 grade Celsius, potrivit prognozei săptămânale emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).