LIPOVA. Activităţile de prevenire ale poliţiştilor de proximitate au ajuns la Liceul „Atanasie Marienescu” din Lipova, unde peste 100 de liceeni au dezbătut cu oamenii legii aspecte legate de comiterea unor infracţiuni la care pot deveni victime sau chiar autori.
Nu a fost făcut public procentul de promovabilitate pe județ. Dar avem 7 licee din Arad unde procentul de promovabilitate a fost de 0%. Află care sunt acestea.
Peste 3.000 de elevi au fost înscriși în clasa pregătitoare și clasa I pentru anul școlar următor.
Consiliul Judeţean Arad cumpără mii de mere pentru a fi distribuite elevilor. Administraţia a anunţat finalizarea licitaţiei organizate şi semnarea contractului „Furnizarea şi distribuirea de fructe-mere elevilor din clasele 0 (pregătitoare) – VIII din învăţământul de stat şi privat autorizat/acreditat, din judeţul Arad, în anul şcolar 2013-2014”.
Cei peste 65 000 de elevi ai școlilor arădene au reușită să adune în primul semestru 950 000 absențe.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că, în pofida crizei politice „iresponsabil declanșate de PSD”, rezultatele consistente și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor's.
1
Local
Fie că au fost depistaţi cu alcoolemii, fie că au fost depistaţi la volan deşi nu aveau dreptul. S-au ales cu dosare penale.
România
Președintele Nicușor Dan consideră că decizia agenției Standard & Poor's de a menține ratingul de țară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiții, însă atrage atenția că „nu este un moment de relaxare”.
Mapamond
Discuțiile SUA-Rusia privind Ucraina includ mai nou un acord petrolier de miliarde de dolari (presă)
Discuțiile administrației președintelui american Donald Trump cu Rusia privind încheierea războiului din Ucraina s-au extins pentru a include un acord petrolier în valoare de miliarde de dolari, de pe urma căruia ar urma să profite oameni de afaceri din Orientul Mijlociu care au legături cu negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, a relatat sâmbătă The New York Times (NYT), citat de Reuters.
Local
România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P și se menține în categoria recomandată investițiilor, iar acest rezultat a fost obținut printr-un efort amplu al economiei și al societății pentru corectarea dezechilibrelor și menținerea traiectoriei de reducere a deficitului, a transmis, vineri seara, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Local
AFIR a centralizat proiectele depuse în primele cinci zile de la deschiderea liniei de finanțare pentru producerea de energie solară cu stocare.
Local
Compania de Transport Public (CTP) Arad a înregistrat o creștere cu 77% a numărului de bilete de tramvai și autobuz în municipiu, în luna septembrie, față de aceeași perioadă din 2025, după ce a ieftinit tariful la 1 leu pentru 24 de ore.
5
România
Poliția Rutieră poate reține talonul dacă, în timpul unui control, constată probleme tehnice grave, echipări neconforme sau alte nereguli, precum folii neomologate ori zgomot peste limitele admise.
Local
Polițiștii Biroului Rutier, și cei Biroului Siguranță Școlară, au desfășurat o activitate preventivă, adresată copiilor preșcolari.