ARAD.PNL Arad se alătură ca principal partener în evenimentul Gala de excelenţă, organizat de către Asociaţia A.R.A.D, a anunţat preşedintele organizaţiei muncicipale PNL Arad, Florin Galiş, în cadrul unei conferinţe de presă, la care a participat şi preşedintele A.R.A.D (Atitudine. Responsabilitate.Acţiune. Dezvoltare), Bogdan Boca.
ARAD. Programul „Și eu vreau să devin campion”, inițiat de către CS Municipal Arad, a ajuns, marți, la Șc. Gim. „Aurel Vlaicu”.
14 firme de exerciţiu, din 7 clase, au fost prezentate azi la Colegiul Economic Arad.
Protecţia Consumatorului a descoperit 32.400 de porţii cu probleme. Se aşteaptă rezultatul analizelor de laborator.
Ecoşcoala Gimnazială nr. 5 Arad, prezentă activă la la A.S.A și T.I. Ecomediu.
Local
Odată cu începerea noului an școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu celelalte structuri din I.P.J. Arad, și cu sprijinul jandarmilor, au reluat activitățile desfășurate în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.
Local
Timp de câteva luni, inspectorii ITM Arad au efectuat acțiuni de control la angajații din sectorul agricol cu scopul de a diminua riscurile de accidentare.
România
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis, sâmbătă, că întreaga țară traversează o perioadă de incertitudine și înțelege acest lucru și ca om care coordonează interimar două ministere importante, „în care cei mai mulți își fac treaba cum pot mai bine” și unde este important să fie redusă risipa.
Mapamond
Șeful poliției din Paris, Patrice Faure, a declarat sâmbătă că mișcarea de protest a elevilor, care s-a extins în toată Franța, a scăpat de sub control și i-a îndemnat pe manifestanți să revină la forme pașnice de protest, avertizând că autoritățile vor răspunde cu fermitate la violențe și acte de vandalism, relatează Reuters.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan susține că, în pofida crizei politice „iresponsabil declanșate de PSD”, rezultatele consistente și respectarea angajamentelor au făcut posibilă menținerea ratingului de țară al României de către agenția Standard & Poor's.
2
Local
Fie că au fost depistaţi cu alcoolemii, fie că au fost depistaţi la volan deşi nu aveau dreptul. S-au ales cu dosare penale.