Începând din anul şcolar 2013-2014 vor fi evaluări naţionale şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad va plăti peste 127.000 de lei pentru achiziţia pachetelor de rechizite.
Elevii școlii de vară, susținută de Galleria Arad, au fost astăzi oaspeți ai primarului Gheorghe Falcă. Copiii au avut prilejul de a vizita incinta Palatului Administrativ, aflând despre istoricul clădirii în ansamblu, cât și despre semnificația celor mai importante săli regăsite aici.
La 1 septembrie, în şcolile din Serbia, aşteaptă să aibă parte de primele ore de limbă română 1617 elevi de etnie română în baza cererilor oficiale depuse la şcolile lor, încă aproape atâţia din zona Branicevo şi Morava cărora nu li s-au primit cererile şi încă alţii chiar din Voivodina unde există şi localităţi româneşti lipsite de limba română în şcoală.
Ore mai puțin în liceele tehnologice din cauza numărul mai mic de clase de a IX-a.
Local
Sute de curioși de toate vârstele au trecut pragul Complexului M al Universității „Aurel Vlaicu”, la Ziua Cercetătorilor.
Mapamond
Cancelarul german, Friedrich Merz, i-a cerut duminică președintelui Vladimir Putin să pună capăt invaziei ruse în Ucraina, un conflict armat pe care liderul german l-a descris drept un „război lipsit de sens”, în timpul vizitei sale surpriză la Kiev, informează EFE.
Local
Odată cu începerea noului an școlar, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu celelalte structuri din I.P.J. Arad, și cu sprijinul jandarmilor, au reluat activitățile desfășurate în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora.
Local
Timp de câteva luni, inspectorii ITM Arad au efectuat acțiuni de control la angajații din sectorul agricol cu scopul de a diminua riscurile de accidentare.
2
România
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a transmis, sâmbătă, că întreaga țară traversează o perioadă de incertitudine și înțelege acest lucru și ca om care coordonează interimar două ministere importante, „în care cei mai mulți își fac treaba cum pot mai bine” și unde este important să fie redusă risipa.