ARAD - Activităţile cultural-artistice la
Colegiul Economic sunt concretizate în viaţa
cercurilor de teatru, literatură, dans popular şi
de societate, a revistei „Juventute”. Ansamblul
„Mărţişorul”, grupul
„Fiesta”, trupa de majorete, corul şi
soliştii vocali reprezintă şcoala cu cinste
la concursuri, festivaluri şi târguri.
ARAD - Rezultatele elevilor de la Colegiul Economic la
competiţiile sportive sunt deosebite: locul II la
O.N.S.S - handbal fete, locul II la cros băieţi,
locul II la baschet fete, locul III la volei fete, locul IV
la volei băieţi. Echipa de handbal fete a
participat la Memorialul „Monica Anghel” iar
echipa de fotbal fete obţinut locul II la cupa
„Marţişorul”.
ARAD - La Colegiul Economic se desfăşoară
anual Sesiunea de comunicări şi referate
„Eco Primăvara”, care cuprinde două
părţi: una dedicată „Zilei
Primăverii în Europa” („Spring
Day”) şi alta constând în
prezentarea lucrărilor la secţiunile cultură
generală şi cultură de specialitate.
În acest an participă şi invitaţi din
Ungaria, de la un liceu cu acelaşi profil.
ARAD - Colegiul Economic Arad este o instituţie de
educaţie care înţelege să
încurajeze, să recunoască şi să
răsplătească performanţa
şcolară (foto). S-a instituit o insignă
şi o diplomă de excelenţă acordată
elevilor care au luat premii la fazele finale ale
concursurilor de nivel naţional şi
internaţional.
ARAD - Din anul 1990, Colegiul Economic derulează un
schimb bilateral cu Liceul „Jean Piaget” din
Neuchâtel, Elveţia. Elevii arădeni au
prilejul să viziteze o şcoală cu profil
comercial şi obiective turistice din Elveţia
(foto), să lege noi prietenii, să-şi
exerseze cunoştinţele de limba franceză,
germană sau engleză.
România
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr.
România
Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.
Local
A intrat în vigoare legea privind recoltarea în scop preventiv a urșilor din România. Aradul are cotă de un urs.
Local
LIPOVA. Veste bună pentru toți cei care obișnuiesc să consume apă minerală de la izvorul din Lipova: după ce, pentru o perioadă de timp, izvorul nu a mai furnizat apă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Arădenii care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au la dispoziţie cinci centre în care pot depune cererile.
Mapamond
Navanethem Navi Pillay, juristă și apărătoare a drepturilor omului din Africa de Sud, care este în prezent judecător la Curtea Internațională de Justiție, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026, „pentru eforturile sale de a promova pacea și dreptul internațional”, a anunțat Comitetul Nobel norvegian într-un comunicat de presă postat pe site-ul său.
Local
Arădeanca de 19 ani, în Top 7 la „Princess of Universe” și încoronată „Princess of Europe 2026”.
Local
„Sponsorizarea cu destinaţie” vine de la Webasto. A fost cumpărat un electrocardiograf, se mai achiziţionează o targă.