Judecătorii Curţii de Apel Cluj a decis luni eliberarea din arest a fostului şef al Vămii Cluj, Alain Modrea, cercetat pentru luare de mită. Avocaţii lui Modrea au făcut recurs săptămâna trecută la decizia Tribunalului Cluj care a menţinut starea de arest a acestuia. Astăzi, magistraţii Curţii de Apel au admis recursul avocaţilor şi au decis eliberarea sub control judiciar.
Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, va fi eliberat din Penitenciarul Târgu Mureş, a decis, vineri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a admis cererea acestuia din dosarul în care a fost trimis în judecată pentru corupţie.
Va invitam sa urmariti o intamplare inedita provenita din Africa. Luati aminte de ce e bine sa aveti cu voi un flex intotdeauna.
ARAD. Tatăl viitorului copil al criminalei Carmen Bejan a fost eliberat condiţionat şi a anunţat că se va căsători.
BUCUREȘTI. Chestorul de poliție Ioan Dascălu, a fost eliberat din funcția de secretar de stat și șef al Departamentului de Ordine și Siguranță Publică în cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI). Arădeanul Ioan Dascălu a fost numit secretar de stat în cadrul MAI în locul chestorului Dan Fătuloiu, în noiembrie 2011.
Cea mai scurtă lună din calendar și cea mai nehotărâtă: 28 sau 29 de zile? Plumburie și posacă. Copaci dezgoliți, străzi murdare. Atârnată undeva între ger, zăpezi și primăvară, ciripit de sticleți și pițigoi, energie solară ce risipește neguri și pâcle sufletești.
Poliția Locală estimează că vor fi colectate în jur de două tone de deșeuri. Doi oameni ai străzii au refuzat cazarea la Adăpostul de Noapte.
Cinci persoane acuzate de trafic de minori, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, au fost salvate de procurorii DIICOT Oradea. Aceștia activau în Bihor, Arad, Cluj și Bacău.
Compania de Apă Arad anunță că au fost extrase, din nou, cantități uriașe de șervețele umede din rețeaua de canalizare.
1
Primarul Aradului, Călin Bibarț, anunță că nu a găsit soluții legale pentru inițiativa sa de a face transportul public gratuit în oraș și cere modificări legislative care să permită administrației locale să ia o asemenea decizie, iar pentru asta face un apel la parlamentarii din județ să îl sprijine.
4
Aceasta a fost experiența unui arădean care a fost trimis să cumpere un pahar gol de la tonomatul de cafea, contra sumei de trei lei, pentru că la dozatorul de apă nu erau de găsit. S-a întâmplat în Ambulatoriul spitalului, iar conducerea unității spune că a dispus suplimentarea paharelor.
Drumurile din nordul județului, modernizate cu fonduri europene nerambursabile, vor fi finalizate în acest an.
Noua structură este coordonată de către neurologul Constantin Covăsală și se adresează pacineților care au suferit afecțiuni neurologice și au indicație medicală de recuperare.
Podgoria Ghioroc şi Viitorul Satu Nou vor lupta pentru trofeul Campionatului Judeţean de futsal.