Studenţii UVVG din ELSA au dezbătut tema „Dreptul european între uniformizare şi discriminare”.
ARAD. UVVG a organizat conferinţa locală privind Cod Civil şi a noului Cod de Procedură Civilă.
ARAD. Studenţii şi masteranzii Universității „V. Goldiș” au fost invitaţi să se înscrie în ELSA.
În perioada 24-27.11.2011, la Sinaia, jud. Prahova, a avut loc Conferinţa Naţională cu nr.28, organizată de ELSA Bucureşti, la care au participat toate grupurile locale ELSA, cât şi Biroul Naţional ELSA România şi anume: ELSA Bucureşti, ELSA Cluj-Napoca, ELSA Sibiu, ELSA Iaşi, ELSA Galaţi, ELSA Oradea, ELSA Bacău, ELSA Timişoara, ELSA Craiova, cât şi grupurile de iniţiativă LSA Arad şi LSA Braşov, acestea din urmă depunându-şi candidatura pentru statutul de grup observator.
Local
O femeie și doi bărbați, cu toții condamnați pentru trafic de droguri la pedepse cuprinse între 3 ani și 4 luni și 4 ani de închisoare, au fost reținuți în ultimele două zile de polițiștii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și predați Penitenciarului Oradea, unde își vor executa pedepsele.
Local
Cadrele didactice din învățământul preșcolar și primar din județul Arad pot să își înscrie clasele în concurs, până luni, 9 martie.
România
Procedura de rechemare a unor loturi de pâine comercializate de către Vel Pitar a fost iniţiată în mod voluntar de companie, în urma confirmării unui caz izolat de prezenţă a unui corp străin, iar situaţia identificată nu reflectă procesul de producţie din unităţile proprii, au transmis reprezentanţii Bimbo România.
Ştiri sportive
Tehnicianul cipriot Elias Charalambous și-a anunțat, sâmbătă seara, demisia din funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, el declarând că aceasta a fost ultima sa zi la formația bucureșteană, după înfrângerea cu 1-3 suferită pe teren propriu cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.
1
România
Ziua internațională a femeii 2026, desfășurată sub tema „Drepturi. Justiție. Acțiune. Pentru TOATE femeile și fetele”, solicită acțiuni pentru a elimina toate barierele în calea justiției egale: legi discriminatorii, protecții juridice slabe și practici dăunătoare și norme sociale care erodează drepturile femeilor și fetelor.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.