aradon.ro Web analytics

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, selectat în competiţia oficială pentru Palm D'or la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, a câştigat vineri seara Queer Palm, un premiu alternativ acordat în fiecare an la Cannes unui lungmetraj care abordează „personaje sau tematică LGBT”, relatează AFP.
Pelicula „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu, a fost selectată în Competiţia oficială a celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes care va avea loc în perioada 14 - 25 mai, informează un comunicat transmis luni AGERPRES.

Local

VIDEO | Un albanez și doi arădeni, autorii jafului de la bancomatul din Șiria
Au fost prinşi autorii jafului de la bancomantul din Șiria. Un albanez și doi arădeni sunt cei care au stat în spatele exploziei bancomatului, fiind prinși înainte de a părăsi România.

Local

Tudor Chirilă, la Arad: „Mafia meditaţiilor este singurul lucru care contează în învăţământul din România”
Artistul a susţinut un discurs manifest în faţa publicului prezent la concertul Vama din cadrul Festivalului Berii de la Arad. Acesta a precedat cântecul „Pe de rost”.

România

Arsenie Boca va fi canonizat și devine Sfântul Arsenie de la Prislop
Sfântul Sinod a hotărât canonizarea a 16 sfinţi, printre ei fiind și părintele Arsenie Boca care va fi canonizat cu titulatura Sfântul Arsenie de la Prislop. 2

Local

Liber-profesioniştii, 925 de lei lunar pentru asigurarea socială
Contribuţia e valabilă de la 1 iulie, pentru toţi cei care au încheiat contract de asigurare socială cu Casa de Pensii Arad.

Local

Căldura excesivă închide traficul greu pe drumurile naționale și autostrăzi
Restricțiile de circulație (≥7,5 t) se vor aplica sâmbătă și duminică (13 – 14 iulie 2024), din cauza Codului Roșu de caniculă.

Local

A luat bacalaureatul la 51 de ani, cu nota 8,06!
Arădeanca Mariana Mateoc a absolvit seralul, la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” şi a promovat cu brio examenul de bacalaureat. 1

UT Arad

Rapidiștii, în vizită prin oraș, alături de „Cetatea Voluntarilor”
ARAD. Așa cum s-a întâmplat în mai multe rânduri, „Cetatea Voluntarilor” Arad a mai punctat o dată la capitolul imagine, după ce i-a invitat pe rapidiști la trei dintre obiectivele realizate cu sprijinul voluntarilor. Asta, înaintea meciului de mâine, de la ora 19.15, când giuleștenii dau piept cu UTA. 2

Local

Apă raționalizată la Vinga, Șagu și Cruceni
Compania de Apă recomandă folosirea apei potabile cu responsabilitate, pe vreme de caniculă. La Vinga, Șagu și Cruceni apa va fi furnizată cu intermitențe, pentru refacerea rezervelor. 1

ARADON Sport local

Eliminări premature din CN de minifotbal
GALAŢI. Terenurile bazelor sportive „Platinum Arena” și „Gunners Sport” din Galați au găzduit cele mai bune 32 echipe de minifotbal din țară. Împărțite în 8 grupe, acestea au luptat pentru supremaţia în Campionatul Național de minifotbal – ediția 2024. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.