“Cei care lansează acuzele de plagiat sunt un fel de habarniști în domeniul educației”, a declarat Ministrul Cîmpeanu, la Arad, în contextul scandalului iscat în urma dezvăluirilor Emiliei Șercan. În același context, Sorin Cîmpeanu susține că se dorește, de fapt, blocarea legilor educației, iar cei care încearcă să facă asta sunt, pe de o parte, analfabeți puri, iar pe de altă parte, analfabeți funcționali.
Jurnalista Emilia Șercan a câștigat procesul cu Academia de Poliție, potrivit deciziei luată de Înalta Curte de Casație și Justiție, joi. Fostul rector al Academiei de Poliţie Adrian Iacob şi fostul prorector Petrică-Mihail Marcoci au fost condamnaţi definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru ameniţările cu moartea la adresa lui Şercan. Jurnalista a postat pe Facebook mesajul de amenințare primit în 2019.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.