LONDRA - Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, va trimite doi emisari special în Coreea de Nord, pentru a reluat discuţiile la nivel înalt şi pentru a favoriza o reluare a negocierilor în dosarul nuclear, relatează duminică agenţia sud-coreean Yonhap.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 22-03-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Premierul sloven, Robert Golob, a anunţat duminică restricţii la vânzările de carburanţi, în contextul presiunilor create de conflictul din Orientul Mijlociu asupra aprovizionării benzinăriilor, transmite dpa.
Local
În dimineața de sâmbătă, în jurul orei 3:00, un bărbat a fost tâlhărit în Vlaicu, fiindu-i sustrasă suma de 5.500 de lei.
România
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni la sediul central, unde urmează să decidă calendarul pentru consultarea internă cu privire la ieşirea sau nu de la guvernare a partidului.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a amenințat sâmbătă că SUA vor lovi centralele electrice iraniene dacă Iranul nu redeschide în 48 de ore Strâmtoarea Ormuz, transmite dpa.