Cel mai valoros arbitru de fotbal din ţară, arădeanul Ovidiu Haţegan a fost delegat să oficieze, joi, 20 august, la jocul dintre MSK Zilina şi Atletic Bilbao, contând pentru play-off-ul Europa League.
Salariul minim în România a urcat cu aproape 8% începând cu 1 iulie 2015, ajungând la 1.050 lei (235 euro). România rămâne, însă, la coada veniturilor minime din UE, doar Bulgaria fiind sub noi, cu un salariu minim de 195 euro.
ARAD. Platoul din fața primăriei Municipiului Arad a fost ocupat sâmbătă, 9 mai, începând cu ora 11.00, de statele europene cu prilejul „Zilei Europei”.
Imagini extraordinare cu Europa văzută noaptea de pe Staţia Spaţială Internaţională.
ZAGREB. În Croaţia a avut loc Cupa Europei la judo, categoria U nder 18. Trei reprezentanţi ai Aradului s-au clasat pe locul 9, într-o companie selectă, cu peste 50 sportivi la fiecare categorie de greutate: Andrada Balaş (cat. 57 Kg) şi Paul Ponta (cat. 50 Kg) - ambii CS Municipal şi Emeric Bogoş (cat. 66 Kg) – LPS-CSU Aurel Vlaicu.
Ştiri sportive
Selecționata Canadei s-a calificat dramatic în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Africii de Sud cu scorul de 1-0 (0-0), duminică, pe Los Angeles Stadium, în primul meci din șaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Canada, Statele Unite și Mexic.
România
Evreii din România au avut un rol esențial în întemeierea și dezvoltarea Statului Israel și reprezintă până astăzi o punte vie între România și poporul evreu, a declarat duminică, la Iași, președintele Israelului, Isaac Herzog.
România
Rezultatele extragerilor din data de 28-06-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Un avion civil s-a prăbușit duminică în estul Franței, în apropiere de orașul Nancy, accident soldat cu moartea celor 11 persoane aflate la bord, a anunțat Yves Seguy, prefectul departamentului Meurthe-et-Moselle, relatează AFP și Reuters.
Local
Timp de aproape două luni, activitățile cu publicul ale compartimentelor Tribunalului și Judecătoriei Arad se vor desfășura timp de două ore pe zi.
Mapamond
Bahrain și Kuweit au afirmat, duminică, că au interceptat noi rachete și drone lansate de Iran în noaptea precedentă împotriva teritoriului lor, după noile atacuri ale Statelor Unite sâmbătă împotriva Iranului, motiv pentru care guvernul din Bahrain a cerut o acțiune internațională pentru a opri agresiunile iraniene, informează EFE.
Advertorial
Piata auto din Romania traverseaza o perioada in care preturile masinilor noi au atins cote greu de inteles pentru consumatorul pragmatic. De multe ori, configurarea unui SUV de familie incepe de la o suma rezonabila, dar creste cu mii sau chiar zeci de mii de euro in momentul in care adaugi dotari de siguranta si confort care, in mod normal, ar trebui sa fie incluse din start.