ARAD. Noua Republică Arad avertizează asupra importanţei covârşitoare a alegerilor europarlamentare din acest an şi cheamă toţi factorii responsabili să concure la convingerea cetăţenilor să se prezinte în număr cât mai mare la vot, spune vicepreşedintele PNR, Ion Stan, preşedinte al PNR Arad.
ARAD. Proaspăt ales vicepreşedinte la nivel naţional, liderul Partidului Noua Republică, filiala Arad, Ion Stan, a prezentat concluziile congresului la care a fost ales.
ARAD. Vicepreşedintele PDL Arad, Iustin Cionca, înlocuitor la comandă al lui Gheorghe Seculici, a organizat, vineri, o conferinţă de presă, la care au participat cei trei candidaţi pentru alegerile europarlamentare.
ARAD. La şedinţa BPJ al PDL Arad de joi seara a fost luată în discuţie problema candidaturilor pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.
Fostul prim ministru al României, Emil Boc, a comentat posibilitatea anunţată de Victor Ponta ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare. Potrivit lui Boc, acest gest denotă disperarea USL-ului care pierde teren în fiecare zi şi doreşte să-şi maximizeze şansele de a avea preşedinte.
Local
La aproape o lună de la decizia Înaltei Curți, de confirmare a Ramonei Lile în funcția de rector al UAV, Teodor Cilan, actualul rector, anunță depunerea unei plângeri penale.
Mapamond
O misiune de anchetă independentă a Națiunilor Unite care investighează încălcările drepturilor omului în Iran a condamnat miercuri atacurile Israelului și Statelor Unite asupra Iranului, precum și atacurile de represalii ale Teheranului în regiune, subliniind că acestea încalcă Carta ONU, informează Reuters.
România
Partidul Social Democrat îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că a provocat, miercuri, un nou blocaj în coaliția de guvernare, în cadrul negocierilor pentru elaborarea bugetului, și anunță că imediat după primirea formei scrise a proiectului de buget se va reuni conducerea PSD pentru a decide acțiunile politice care se impun.
Mapamond
NATO a condamnat atacul Iranului asupra Turciei, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt Allison Hart, relatează Reuters.
Local
Anul trecut a însemnat o scădere semnificativă a migrației ilegale la granița de vest, însă polițiștii de frontieră au înregistrat capturi mai mari de țigarete de contrabandă.
România
Peste 1.000 de sesizări au fost depuse în primele 24 de ore ale platformei fara-hartie.gov.ro, ceea ce arată cât de mare este nevoia de debirocratizare și digitalizare în România, a anunțat, miercuri, viceprim-ministrul Oana Gheorghiu.