ARAD. Noua Republică Arad avertizează asupra importanţei covârşitoare a alegerilor europarlamentare din acest an şi cheamă toţi factorii responsabili să concure la convingerea cetăţenilor să se prezinte în număr cât mai mare la vot, spune vicepreşedintele PNR, Ion Stan, preşedinte al PNR Arad.
ARAD. Proaspăt ales vicepreşedinte la nivel naţional, liderul Partidului Noua Republică, filiala Arad, Ion Stan, a prezentat concluziile congresului la care a fost ales.
ARAD. Vicepreşedintele PDL Arad, Iustin Cionca, înlocuitor la comandă al lui Gheorghe Seculici, a organizat, vineri, o conferinţă de presă, la care au participat cei trei candidaţi pentru alegerile europarlamentare.
ARAD. La şedinţa BPJ al PDL Arad de joi seara a fost luată în discuţie problema candidaturilor pentru alegerile europarlamentare de anul viitor.
Fostul prim ministru al României, Emil Boc, a comentat posibilitatea anunţată de Victor Ponta ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare. Potrivit lui Boc, acest gest denotă disperarea USL-ului care pierde teren în fiecare zi şi doreşte să-şi maximizeze şansele de a avea preşedinte.
Local
Costume tradiționale, muzică, dans și nelipsitele buchete de rozmarin. Germanii din Aradul Nou au sărbătorit din nou Kirchweih-ul, o tradiție păstrată de generații în cea mai veche comunitate germană din Arad.
România
Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut în primul semestru al acestui an comparativ cu semestrul I din 2025 cu 0,7% pe seria brută și cu 1,6% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii (1) publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
România
Hidroelectrica, cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din România, majorează prețul pentru populație cu aproximativ 13%, pe fondul problemelor provocate de secetă și al scumpirilor din piață.
1
România
Premierul interimar Ilie Bolojan le-a transmis, luni, un mesaj elevilor care încep noul an școlar, urându-le succes și rezultate pe măsura muncii lor. Premierul a subliniat că începutul anului școlar are loc în contextul finalizării unuia dintre cele mai mari programe de investiții în educație, în valoare de peste 2,5 miliarde de euro, bani proveniți din PNRR, bugetele locale și bugetul național.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a sugerat, duminică, ca statul New Mexico să fie redenumit New America după sugestii similare care au vizat un lac, o strâmtoare și un golf, demers perceput mai degrabă ca o distragere a atenției populației de la subiectele nepopulare din prezent, transmite luni AFP.
România
Consiliul Suprem de Apărare a Țării se va reuni în ședință luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni.
ARADON opinii
Ghidul liberal de subminare prin birocrație cetățenească și iluzii de campanie pe spatele arădenilor. Trăiască partidul!
3
Mapamond
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat duminică detașat alegerile în landul estic Saxonia-Anhalt, obținând cel puțin 44% din voturi conform sondajelor la ieșire de la urne, procent care-l apropie de majoritatea absolută ce ar putea să o obțină după redistribuirea voturilor date partidelor care nu ar trece pragul electoral de 5%, relatează agențiile AFP și EFE.
1