SKOPJE. Recent ales în fruntea Federaţiei Române de Atletism, în detrimentul campioanei olimpice Gabriela Szabo, semn că programul „Doresc şi pot să revitalizez atletismul românesc” a fost apreciat, Sandu Ion nu are timp de respiro. După o săptămână în Bucureşti, pentru a (re)organiza pe principiile sale activitatea din cadrul Federaţiei, omul de afaceri arădean a luat drumul Macedoniei, unde reprezintă România la Congresul Federaţiilor Europene de Atletism.
Iosif Matula a pledat în Parlamentul European pentru sprijinirea exploatării energiei termale din România.
S-au schimbat regulile în Parlamentul European la momentul la care Aradul şi-a lansat candidatura la Capitală Culturală Europeană 2021, la Bruxelles. Evenimentul, organizat săptămâna trecută în Bruxelles, a stabilit câteva premiere. Una dintre ele chiar merită menţionată, măcar de culoare: uşile Parlamentului s-au închis mai târziu decât prevede legea.
ARAD. Săptămâna trecută s-a desfăşurat la Arad întâlnirea de lucru a participanţilor la un important proiect european de tip Grundtvig, din programul destinat învăţării pe tot parcursul vieţii (Lifelong Learning).
ARAD. Europarlamentarul Iosif Matula a susținut în plenul Parlamentului European de la Strasbourg facilitarea accesului la finanțare al întreprinderilor mici și mijlocii. Acesta a atras atenția că principalele obstacole care stau în calea dezvoltării IMM-urilor sunt diversitatea piețelor europene, birocrația și dificultatea obținerii finanțării.
Mapamond
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Local
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!”
2
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
4