BUTENI. Primăria Buteni a reuşit să modernizeze peste 10 kilometri de drumuri agricole, venind în acest fel în sprijinul numeroşilor cetăţeni ai comunei care practică agricultura.
TAMPERE. Multiplă campioană naţională de semi-fond, Mădălina Florea (20 ani) a izbutit o clasare onorabilă la prima sa participare la un Campionat European de tineret. Atleta legitimată sub culorile CS Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad a încheiat pe locul şase, din 23 alergătoare aflate la stat, proba de 5 000 metri, atingându-şi obiectivul propus: o clasare între primele opt sportive de pe Bătrânul Continent.
TAMPERE. Doi reprezentanți ai unor cluburi din Arad fac parte din delegația României care participă la Campionatul European Under 23 (tineret), programat între 11-14 iulie, la Tampere (Finlanda).
ARAD. Eurodeputatul arădean Iosif Matula a participat, alături de premieri, miniștri, deputați în parlamentele naționale și membri ai Parlamentului European, reprezentanți ai mediului universitar și oameni de afaceri, la lucrările grupului de reflecție pan-european European Ideas Network (EIN-Rețeaua Ideilor Europene).
ARAD. Consiliul Județean Arad (CJA) speră să câștige un nou proiect pe fonduri europene, iar de această dată ținta este implementarea unui registru agricol electronic care să adune datele din tot județul.
Local
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție.
ARADON Sport local
OROSHAZA. Peste 200 de sportivi reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia şi România au luat startul, la finele săptămânii trecute, la „Cupa Oroshaza” la înot, concurs ce a consemnat debutul sezonului de toamnă.
România
Guvernul lansează platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informațiile privind conducerile companiilor de stat.
Mapamond
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, „le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi”, relatează EFE.
Local
Prof. Univ. dr. Lavinia Betea pleacă în „turneu” în trei localități idn județ, cu „Medalion Valentin Voicilă. Istoria comunismului - Adevăr, propagandă și Fake-News”.
Local
Șapte cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul Schengen au fost depistați de polițiștii de frontieră
1
Local
Jandarmii arădeni au avut zeci de misiuni pentru siguranța competițiilor sportive în sezonul 2025-2026.
Local
Noaptea Bibliotecii Arădene revine la Arad. Spectacol, poezie, concerte și ateliere până târziu în noapte.