În cele din urmă, la o lună distanţă de la momentul la care propunea menţinerea pe funcţie, staff-ul Primăriei şi-a dat seama că nota obţinută de managerul Filarmonicii la evaluare este mai mică decât minimum pe care îl impunea contractul de management!
Vezi care sunt lucrările care vor ajunge din nou pe mâna evaluatorilor.
După cum am mai informat, Guvernul a aprobat, astăzi, printr-o Hotărâre, acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și în sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat 2015.
Colegiul Naţional „Moise Nicoară” Arad ocupă locul 16 în ierarhia şcolilor din România în urma rezultatelor de la Evaluarea Naţională destinată clasei a VIII-a, elevii acestei unităţi de învăţământ având o medie a notelor de 9,37.
Doi elevi de la „Moise Nicoară” și unul de la Liceul din Sebiș au obținut nota maximă la ambele probe.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Local
Orașul Pecica a încheiat un proiect cu finanțare europeană prin care au fost bifate cinci obiective.
1
Local
Cei de la E.ON transmit o serie de sfaturi pentru arădeni, în pragul sezonului rece.
Local
Tribunalul Arad obligă administrația locală din comuna Vladimirescu să schimbe numele străzii Nicolae Paulescu, considerat antisemit, după ce o asociație a cerut acest lucru Primăriei.
1
România
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat luni că preferă să se ajungă la alegeri anticipate, decât să voteze continuarea austerității, a creșterilor de taxe, a tăierilor de venituri și a altor „măsuri primitive” care au distrus economia.
România
Decretul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier a fost publicat luni în Monitorul Oficial.