Creștere impresionantă la rambursările de TVA, în urma a peste 2000 de inspecţii fiscale.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad anchetează doi bărbaţi suspectaţi de o evaziune de peste un milion de lei.
Potrivit bilanţului Parchetului, în 2013, s-a arestat mai mult, s-au efectuat mai puţine recursuri şi apeluri, iar evaziunea fiscală a fost pe primul loc.
ARAD. Timp de aproape doi ani de zile, adminstratorul unei firme nu a înregistrat în evidenţele contabile veniturile realizate, nici alte operaţiuni comerciale şi a prejudiciat bugetul de stat cu peste 77.000 de lei. După ce i-au probat fapta, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, l-au trimis în judecată pe administratorul firmei.
ARAD. Două transporturi de mărfuri fără acte de însoţire legale au fost descoperite în data de 25 decembrie la punctul de trecere a frontierei Nădlac, în urma acţiunilor de monitorizare a traficului realizate de reprezentanţii Inspecţiei Fiscale.
Mapamond
Nava de croazieră MV Hondius, unde a fost detectat un focar de hantavirus, a ajuns duminică dimineața pe insula spaniolă Tenerife din Canare, înainte de evacuarea imediată a peste 100 de pasageri și membri ai echipajului, relatează AFP.
ARADON Sport local
Unirea Sântana și Progresul Pecica au pus adversarii la respect. Viitorul Arad, la a șasea înfrângere consecutivă!
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 21,8 milioane de lei (peste 4,14 milioane de euro), în timp ce reportul cumulat la Noroc depășește 6,26 milioane de lei (peste 1,18 milioane de euro), informează Loteria Română.
România
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 s-a produs duminică, la ora locală 1:50, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
România
La 10 mai este aniversată Ziua Independenței Naționale a României, în baza Legii nr. 189 din 8 iulie 2021.
2
UT Arad
JIBOU. Old Boys UTA „Bătrâna Doamnă” a făcut spectacol într-un joc demonstrativ cu reprezentanta județului Sălaj, încheiat cu un 4-4…ca la teatru. Pe lista marcatorilor și-au trecut numele Toderaș, Dobre, Fricățel și Chiș.
Ştiri sportive
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a declarat, sâmbătă seara, după ce a învins-o pe belarusa Arina Sabalenka, liderul mondial, în trei seturi, cu 2-6, 6-3, 7-5, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, că și-ar putea amâna retragerea din activitate.