ARAD. Emoţie, pasiune, lacrimi de bucurie. Sentimente trăite, deopotrivă, de micuţii practicanţi ai artelor marţiale şi părinţii ori bunicii acestora.
ARAD. Nicolae Pellegrini, a venit cu precizări legate de examenul de luni, de la București, pentru postul de inspector școlar general adjunct. Un examen din care s-a retras înainte de proba de interviu. Motivul nu a fost însă nota prea mică obținută la proba scrisă ci conținutul CV-ului.
Directorul Casei Corpului Didactic nu a mai ajuns să susțină examenul de la Ministerul Educației.
ARAD. Luni, 4 mai, cei doi adjuncți ai Inspectoratului Şcolar Județean Arad şi directorul Casei Corpului Didactic, Larisa Chițu, susțin examenul pentru ocuparea funcției de inspectori şcolari generali adjuncți, respectiv directorul CCD. Examenul va avea loc la Bucureşti la Ministerul Educației.
ARAD. La sfârşitul lunii aprilie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad organizează examen pentru promovare în grad şi treaptă profesională imediat superioară a personalului contractual.
Local
Delta Force (Liceul Național de Informatică), Harambe Cartel („Moise Nicoară”) și BIT-MO (CN „Preparandia D. Țichindeal”) au reușit să se califice la etapa națională a concursului FIRST Tech Challenge.
Mapamond
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că nu există niciun motiv de entuziasm în legătură cu presiunea exercitată de președintele american, Donald Trump, asupra Europei și Ucrainei, deoarece mai este mult de parcurs în discuțiile privind pacea în Ucraina, a relatat RIA marți, preluată de Reuters.
Local
Pe 10 februarie 1934 murea, la Arad, Vasile Goldiș, probabil cel mai important om politic pe care l-a dat Aradul. La înmormântarea sa au participat aproximativ 20 de mii de persoane.
România
Corupția se agravează la nivel global, inclusiv în democrațiile consolidate, pe fondul unui declin al leadershipului, arată Indicele de Percepție a Corupției (IPC) 2025, lansat marți de Transparency International.
Mapamond
Două treimi dintre germani consideră că SUA vor fi o amenințare majoră pentru pacea mondială în următorii ani, indică un sondaj de opinie realizat de Institutul Allensbach, relatează marți DPA.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita „lanternei roșii” în ultima etapă, intrarea fiind liberă la meciul de azi.
România
Peste 1.300 de primării din țară vor fi, marți, în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, salariații din administrația locală fiind nemulțumiți de măsurile anunțate de Guvernul Bolojan.
1
România
CONSTANȚA. Resturi metalice ce ar proveni de la un aparat de zbor neidentificat au fost găsite luni seară pe plajă, în stațiunea Mamaia, a informat Garda de Coastă.
2