Aradul are un excedent bugetar de 32 de milioane de euro din anul bugetar trecut. Cel mai mare de după 1989.
Dintre cele 41 de judeţe doar 10 au reuşit să încheie anul 2012 cu excedent bugetar, Aradul fiind printre ele.
ARAD. Economiile Consiliului Judeţean Arad (CJA) pe anul 2012 au însumat peste 20 de milioane de lei, acestea fiind trecute la capitolul de excedent bugetar. Iar reprezentanţii Judeţului au anunţat că o parte din sumă, adică peste 13 milioane de lei, vor fi folosiţi la plata unor lucrări ce urmează să se desfăşoare în acest an.
Începutul de an a fost unul de bun augur pentru economia judeţului care a reuşit să înregistreze excedent comercial.
Local
Două săptămâni au fost în misiune în Republica Serbia 10 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea nu au avut probleme cu ultima clasată, surclasând-o pe FK Csilszereda.
2
Local
11 percheziții au fost puse în aplicare în Arad şi Bihor într-un dosar de evaziune fiscală, societatea în cauză fiind acuzată că ar fi efectuat activități miniere fără permis sau licență.
Local
Evenimentul s-a petrecut vineri seara, aproape de miezul nopții. Tânărul a rămas fără permis pentru 150 de zile.
România
Cei 69 de pompieri români care au acționat timp de două săptămâni în Republica Serbia revin în țară, sâmbătă, după ce au fost alături de pompierii și autoritățile din țara vecină în lupta cu incendiile de vegetație care au afectat suprafețe întinse și comunități întregi.
1
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și vijelii, pe parcursul zilei de sâmbătă, de la ora 12:00 până la ora 21:00.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Aradul, pe întreg parcursul zilei.