Institutul Cultural Român din Budapesta organizează în data de 14 decembrie 2011, de la ora 19.00, la Duna Palota (1051 Budapesta, str. Zrínyi nr. 5) Gala Premiilor ICR Budapesta pe 2011, o platformă solidă de dialog şi respect reciproc între cele două culturi prin care Institutul onorează cultura Ungariei.
ARAD. Fondatorul lanţului Continental consideră că sucursala din Arad este cea mai importantă din ţară.
Arad. Şedinţă festivă CLM de Zilele Aradului, la Teatrul Ioan Slavici. Cu această ocazie, aleşii au conferit 13 titluri de excelenţă pentru merite profesionale remarcabile, precum şi pentru preocupări constante de promovare a imaginii Aradului.
CERMEI. Aceste titluri au fost acordate duminică, de către primarul Ioan Vesa, cu prilejul „Zilelor Comunei Cermei”.
Ovidiu Şerban, omul care se confundă cu rugby-ul arădean, este singurul reprezentant al sportului arădean care şi-a găsit loc pe lista consilierilor locali pentru acordarea Titlului de Excelenţă cu ocazia Zilelor Aradului 2010.
România
România este pregătită să participe activ la noul grup de lucru al ONU, dedicat combaterii antisemitismului, a transmis președintele Nicușor Dan, într-o postare pe X, după întâlnirea pe care a avut-o, duminică, la New York, cu Ronald S. Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc.
Mapamond
Partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin este așteptat să câștige, fără nicio surpriză, alegerile parlamentare de duminică din Rusia, un scrutin marcat de atacuri cu drone ucrainene și acte de piraterie cibernetică, relatează AFP.
Mapamond
Cancelarul german, Friedrich Merz, a calificat drept un dezastru rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfășurate duminică în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, relatează Reuters, dpa și AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 20-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Pe măsură ce Europa se apropie de sezonul de iarnă, piețele de energie electrică transmit cel mai puternic semnal de alarmă de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg.
2
Local
Șase luni de închisoare i se vor adăuga pedepselor deja primite de un bărbat, pentru că a ieșit din arestul la domiciliu ca să împrumute niște cabluri.
România
România nu poate alege între consolidare și creștere, are nevoie de amândouă, trebuie să reducă cheltuielile ineficiente și să organizeze mai bine marile servicii publice, dar trebuie în același timp să protejeze investițiile, infrastructura, apărarea, energia și conectarea economică a țării, a declarat, sâmbătă, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare la finalul reuniunii informale a miniștrilor pentru afaceri economice și financiare din UE (ECOFIN).