aradon.ro Web analytics


ARAD. Începând de astăzi, timp de trei zile, Aradul găzduieşte Congresul Naţional de Expertiză Medicală şi Reabilitare a Capacităţii de Muncă. Manifestarea se deruleză în sala „Regele Ferdinand” din Palatul Administrativ.
ARAD. Primii şase experţi în lobby şi advocacy din Arad au absolvit săptămâna aceasta prin examen cursul organizat de Academia de Lobby şi Advocacy Timişoara. Aceştia au prticipat la curs prin intermediul Federaţiei Patronatului Român – filiala Arad, în cadrul programului Partener Activ şi Implicat, susţinut financiar de Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
ARAD. Zi emoţionantă pentru cei peste 30 de arădeni care au depus jurământul şi au intrat în rândul experţilor contabili. Evenimentul, organizat de către Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România – Filiala Arad, s-a desfăşurat în sala „Dimitrie Cameniţă” a C.E.C.C.A.R. Arad.
ARAD. Au trecut de proba dosarelor 70 de profesori dar locurile libere din numărul total aprobat de minister este doar 31.
ARAD.Au fost depuse 90 de dosare pentru cele 31 de locuri rămase libere pentru funcţia de expert în managementul educaţional.

Local

Înscrieri la Revelionul Pensionarilor
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.

Local

54 de bilete de tratament în penultima serie din 2026
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.

Local

Eli Lăslean, diagnosticată cu cancer la sân
„Îmi este teamă. Și îmi dau voie să spun asta”, mărturiseşte creatoarea de modă. Ea le îndeamnă pe femei să nu amâne să meargă la medic: „Rochiile frumoase pot aștepta. Controlul medical, nu!” 2

Evenimente

Regal Vienez, pe 6 decembrie, la Filarmonică
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.

Evenimente

„Colindul Sfânt şi bun”, în 29 noiembrie
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet. 3

Evenimente

Părintele Constantin Necula vine la Şiria
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”. 2

Local

Ce se întâmplă pe strada Horia? De ce se pun ţevi vechi?
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile. 5

Local

UPDATE. Incendiu în zona Balastierei Micălaca
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.

Local

Afişe în Braille în tramvaie şi autobuze
Primăria şi CTP intenţionează, astfel, să facă transportul public mai accesibil și să răspundă mai bine nevoilor tuturor călătorilor, inclusiv celor cu deficienţe de vedere. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.