Fabrica arădeană de seringi a fost transferată sub autoritatea Ministerului Economiei.
Cu un profit de doar câteva sute de lei, fabrica de păpuşi şi-a cerut falimentul în Tribunal.
SÂNTANA. Firma EKR Elektrokontakt Romania S.R.L., producător de soluţii de cablare pentru industria de automobile care deţine trei fabrici în judeţul nostru, a fost premiată cu distincţia „Furnizorul anului” de către General Motors.
Spectacolul X milimetri din Y kilometri va avea loc in 9 si 10 martie, incepand cu ora 19:00 la Fabrica de Pensule – Studio, Cluj. Cei X milimetri alesi din cei Y kilometri de dosare sunt 10 pagini din dosarul scriitorului Dorin Tudoran, publicat de acesta cu titlul "Eu, fiul lor. Dosar de Securitate".
ARAD. Consilierul municipal Ionel Ciupe, vicepreşedinte al PNL Arad, consideră că lipsa viziunii economice şi a dorinţei de a revitaliza capacitatea productivă a Aradului i-a determinat pe „partizanii partidului aflat la putere” să comenteze la modul răutăcios afirmaţiile sale privind posibilităţile de relansare, la nivel european, a fabricii de păpuşi „Arădeanca”.
România
Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat conducerea Curții de Apel București (CAB), a postat vineri un mesaj pe Facebook în care mulțumește celor care o susțin pe ea și pe judecătorul Laurențiu Beșu, cel care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder.
UT Arad
Adrian Mihalcea a trimis conducerii tabelul cu jucătorii pe care nu-i mai dorește la echipă.
Local
Va fi înfiinţat un serviciu public de salubrizare pentru activitatea de operare a CAV-urilor, atribuirea acestuia urmând a se face prin contract de delegare prin concesiune.
Local
POLITIC. Falcă: Sistemul de alegeri ar trebui revizuit odată cu reorganizarea administraţiei publice
Preşedintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, consideră că sistemul de alegeri ar trebui revizuit în următorii ani, odată cu reorganizarea administraţiei publice locale şi centrale pentru că, în momentul de faţă, este greu ca un partid să obţină majoritate la alegeri, iar guvernele de coaliţie sunt marcate de instabilitate.
Advertorial
Fondată în anul 2021 cu o echipă tânără și dinamică, plină de empatie și profesionalism în domeniul medical, Sanocare Home și-a construit activitatea pe dedicarea unor specialiști care pun pacientul în centrul fiecărei intervenții.
Local
Cea de a șasea ediție a evenimentului Poșta Moșului se desfășoară până pe 20 decembrie, urmând ca pe 26 decembrie Moș Crăciun să îi răsplătească pe cei mici.
ARADON opinii
Sărbătorile creștine ale poporului nostru au taine care i-au ajutat pe oameni să treacă peste greutățile vieții și să fie cu adevărat fericiți.
Local
Calitatea instrumentarului chirurgical permite echipei medicale să efectueze examinări precise și intervenții sigure, investiția ridicându-se la peste 5,6 milioane de lei.
Local
Evenimentul va avea loc marți, 16 decembrie, ora 17:00, în prezența ierarhilor arădeni, în sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Municipiului Arad.