Consilierul municipal PNL, Ionel Ciupe, îi cere, în scris, primarului Gheorghe Falcă să prezinte un raport privind situaţia Aradului.
Arad. E momentul cel mai important căci acum se decide unde vor merge banii strânşi în Capitală. Se bate în cuie bugetul naţional şi cele ale ministerelor, aşa că primarul a decis că e momentul să le scrie o scrisoare parlamentarilor de Arad în care să le indice obiectivele arădene pentru care ar trebui luptat.
ARAD. Sub „genericul ” „La liberali, trădarea are săgeata unidirecţională ”, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, îi aminteşte preşedintelui PNL, Crin Antonescu, faptul că fostul senator Ovidiu Marian l-a atacat verbal pe vremea când era PDL-ist.
Arad. E gata şi cu procesul de la Curtea de Apel Alba. Instanţa se va pronunţa pe 28 ianuarie cu privire la recursul formulat de procurorii DNA la sentinţa dată de Tribunalul Alba în procesul în care primarul Gheorghe Falcă a fost acuzat de fapte de corupţie şi a fost găsit nevinovat.
Arad. Se reia procesul primarului Gheorghe Falcă la Curtea de Apel Alba după o pauză de mai bine de o lună. Noua înfăţişare (numărul acestora a depăşit cifra 70) va avea loc în 14 ianuarie, după ce ultima prezentare în faţa judecătorilor de aici a avut loc pe 4 decembrie 2012.
Ştiri sportive
Sportiva română Julia Sauter, debutantă în întrecerile olimpice, s-a clasat pe locul 16 în concursul individual feminin la patinaj artistic din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, după programul scurt, marți seara, clasare care i-a adus calificarea pentru programul liber.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți seara, că, din punctul său de vedere, proiectul pensiilor magistraților este constituțional, iar o nouă amânare a deciziei CCR pe acest subiect ar însemna o probabilitate foarte mare ca România să piardă cei 231 de milioane de euro din PNRR, menționând că o comunicare oficială din partea Comisiei Europene va fi făcută 'înspre sfârșitul lunii februarie'.
Ştiri sportive
Boberii Mihai Cristian Tentea și George Iordache au reușit cel mai bun rezultat al României la Jocurile Olimpice de iarnă din ultimii 34 de ani, locul 5 în proba de bob-2 masculin, marți seara, la Milano-Cortina.
Mapamond
Parlamentul Rusiei a adoptat marți în procedură de urgență o lege care permite serviciului de informații interne FSB să ordone companiilor furnizoare întreruperea conexiunilor de internet și mobile, informează dpa.
1
Local
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.