Primarul Gheorghe Falcă nu crede că este necesară organizarea unui referendum pentru proiectul de reîmpărţire administrativ-teritorială a ţării: „Reorganizarea administrativă se face pe bază de lege şi este de responsabilitatea parlamentarilor să elaboreze legi. Nu cred că este nevoie de referendum pentru elaborarea legilor, nu a fost niciodată cazul".
ARAD. Primarul Gheorghe Falcă a prezentat marţi în cadrul unei conferinţe de presă situaţia investiţiilor realizate în Zona Industrială Est în ultimii ani.
ARAD. Primarul Gheorghe Falcă a semnat marţi primul contract de lucrări pentru reabilitarea unei instituţii de învăţământ arădene cu finanţare din fonduri structurale în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013.
Un elev, o absolventă a facultăţii de Ştiinţe Economice şi un poliţist şi-au petrecut, miercuri, ziua cu primarul Gheorghe Falcă. Deşi nu a fost o zi cu controale pe şandiere, a fost o zi cel puţin interesantă, au subliniat toţi cei trei participanţi la campania Primăriei.
ARAD. Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a susţinut, în conferinţa de presă, că primarul Gheorghe Falcă este mai interesat de politica partidului decât de cetăţenii Aradului.